de Josep Mª Reichardt Cazul companiei EVERGRAND a Chinei servește pentru a explica faptul că comerțul exterior acționează ca vase comunicante: atunci când o țară are un excedent în balanța de plăți de cont curent, o alta (sau altele) are (n) un deficit similar. Prezentul este copilul trecutului, cu experiența trecutului avem instrumente pentru a înțelege prezentul: ani de zile creșterea PIB-ului Chinei s-a bazat pe excedentul comerțului său exterior. Ecuația presupunea că acest excedent era un deficit al țărilor care au cumpărat produsele chinezești. În special SUA și restul economiilor occidentale, iar această ecuație a fost menținută până la Marea Depresiune din 2007.
China a trecut de la un excedent extern de 10% din PIB la 1% în 2018-2019. Economiile occidentale nu au putut ține pasul cu ritmul achizițiilor din China și, la rândul ei, Partidul Comunist nu a putut prezenta cifre de creștere mai mici decât în anii precedenți, deoarece reprezenta un cost inacceptabil din punct de vedere politic. Soluția adoptată de liderii chinezi a fost stimularea consumului intern. Consumul intern este stimulat prin facilitarea accesului la credit pentru companii și persoane fizice. Cu alte cuvinte, liderii chinezi, pentru a menține ritmul de creștere al economiei lor, au recurs la metoda care a dus Occidentul la Marea Depresiune care a început în 2007.
Supraîndatorarea companiilor și persoanelor fizice este un instrument eficient pentru creșterea economică pe termen scurt, dar este o bombă cu ceas pentru că, așa cum sa întâmplat în SUA cu sub prime se comit greşeli în acordarea creditelor şi acestea devin active toxice sau greu de refinanţat.
Dar cum spune el Profesorul Santiago Niño Becerra, în acești ani economia a continuat să funcționeze „dopată” datorită măsurilor tuturor băncilor centrale cunoscute sub numele de QE (reducere cantitativă) în ciuda continuării Marii Depresiuni din 2007, acum exacerbată de pandemia COVID-19.
Dar problema acestui ajutor cu bani „inventați” este că resursele scapă de obiectivul băncilor centrale și, în loc să servească la reactivarea economiei productive sau reale prin creditare companiilor și familiilor, resursele sunt folosite pentru economia speculativă, adică la bursele, materii prime, derivate etc. unde bunurile necorporale sunt cumpărate în speranța că vor crește prețul și vor fi vândute cu profit. Nu este prima dată când o mișcare speculativă ascunde o bulă care izbucnește în punctul în care ex post îl numim maxim, dar că până în minutul dinaintea izbucnirii, speculatorii au considerat un moment bun pentru a cumpăra.
Injectarea enormă de bani „inventați” în economie va genera o inflație nu mai puțin mare, băncile centrale se așteptau ca injecția de bani să servească la crearea unei bogății „reale” care să conțină efectul inflației, dar cum nu a făcut-o, noi s-a grăbit în cel mai rău scenariu posibil: stagflația. In engleza stagflație, cuvânt compus din stagnare, stagnare și inflaţiei, inflația.
Băncile centrale încearcă să limiteze această hemoragie de resurse și consecințele ei dezastruoase prin "conic" Un cuvânt preluat de la sportivi care, cu câteva zile înainte de competiție, își încetinesc ritmul sau nivelul antrenamentului, ceea ce în cazul finanțelor înseamnă retragerea treptată a injecției „inventate” de bani și asta urmează să aibă consecințe grave. pentru finanțarea deficitului public al unor țări, cum ar fi Spania, al căror principal cumpărător al datoriei publice este BCE.
Dar să ne întoarcem la China, cel mai evident exemplu al politicii proaste de supraîndatorare privată este criza EVERGRANDE care în prezent este periculos de aproape de a-și îndeplini datoria, în unele aspecte este similar cu cazul companiei”Barcelona Tracțiune, lumină și putere” cunoscută popular sub denumirea de „La Canadiense” care, în afară de decapitalizarea cronică, a trebuit să se confrunte cu motive birocratice și interese politice obscure care o împiedicau să cumpere valută străină de care avea nevoie pentru plata serviciului datoriei emise în străinătate. Acest lucru i-a cauzat falimentul.
În China, ca și în Spania, afacerile imobiliare nu sunt finanțate cu capital, dar cu datorii. Dacă afacerea funcționează bine, pârghia mare îi face pe promotori mai bogați; dacă funcționează prost, sistemul financiar are o problemă și trebuie să creeze o „băncă proastă” sau SAREB pentru a prelua activele toxice. Schema poate fi simplificată cu dictonul: „capitalizarea profiturilor și socializarea pierderilor” în fața acestor abordări, ar fi de dorit o atitudine mai constructivă și de susținere și mai puțin individualistă, cu o conștientizare socială necesară a activității economice și, bineînțeles, , a atitudinii noastre personale de consumatori.
Întrebarea este dacă guvernul chinez va acționa cu EVERGRANDE așa cum a făcut americanii cu Lehman Brothers sau cum au făcut spaniolii cu salvarea BANKIA. Ar fi rezonabil să ajungem la un punct intermediar între liberalismul economic care face parte din însăși existența economiei capitaliste și etatismul comunist care substituie inițiativa privată sănătoasă birocrației de partid. În cazul chinez, trebuie menționat că, spre deosebire de activele Lehman Brothers, EVERGRANDE deține active imobiliare enorme, care sunt acum subevaluate, dar nu pot fi clasificate drept activ toxic.
Pare puțin probabil ca China să renunțe la ratele mari de creștere de care are nevoie, chiar dacă se bazează pe supraîndatorare internă, atunci când bogăția cetățenilor săi este încă la un sfert din cea a cetățenilor economiilor occidentale.
referințe:
- JJuan Ramon Rallo - Confidenţialul
- Santiago Nino Becerra.
- Carlos Balado, profesor la OBS Business School și CEO al consultanței financiare. eurocofin.
- Fco. Pelayo
- Alfredo Arahuetes, profesor de economie la Comillas ICADE.
BERLIN, 10 noiembrie 2021
DMSA Deutsche Marktscreening Agentur (Agenția Germană de Evaluare a Pieței) pregătește o procedură de faliment împotriva Grupului Evergrande pentru neplata dobânzii la obligațiunile sale internaționale, DMSA a prezis că falimentul Evergrande, cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume, poate conduce economia mondială de până acum. „Resetare excelentă”, adică la prăbușirea sistemului financiar mondial.
DMSA vrea să caute falimentul lui Evergrande cumpărând niște obligațiuni care ar fi trebuit să plătească dobândă, iar din moment ce acestea nu au încasat, au deja posibilitatea de a da în judecată Evergrande în fața Tribunalelor Comerciale pentru procedura de insolvență. Ingineria financiară a obligațiunilor în circulație face ca acestea să aibă o clauză de default încrucișat, ceea ce înseamnă că, dacă chiar și una dintre aceste obligațiuni este în stare de nerambursare, toate cele 23 de obligațiuni în circulație au automat statutul de „implicit”.
Până acum, investitorii au avut încredere, cu o oarecare naivitate, în manevrele Evergrande și ale Guvernului Chinei pentru a rezolva criza, dar pariul DMSA ar putea arunca în aer jocul de echilibrare internațional și poate provoca „Resetare excelentă”.
Deși DMSA se consideră un avocat al consumatorilor, clienților privați și investitorilor, dacă va provoca colapsul sistemului financiar global, niciunul dintre ei nu va ieși în frunte. În orice caz, deși manevra DMSA este foarte provocatoare, nu îi putem exclude pe alții de la Guvernul Chinei, care, să nu uităm, este principalul deținător al datoriilor suverane în toate țările occidentale. Noul război rece este servit.
